Exemplu de rezultat obținut prin coaching

Un client a venit la coaching pentru că se afla într-un moment în care simţea că trebuie să ia o decizie cu privire la relaţia de cuplu. Era prins între două relaţii şi voia să îşi lămurească care dintre cele două relaţii este cea mai potrivită pentru el.

Cu ajutorul tehnicilor de coaching, clientul a reuşit să vadă mai clar plusurile şi minusurile din ambele relaţii şi a conştientizat faptul că decizia lui era influenţată nu doar de cele două doamne, ci şi de familie şi anturaj.

Obţinând mai multă claritate şi nemaiîncercând să facă pe plac altora cu riscul uitării de sine, a reuşit să ia decizia potrivită pentru el. Rezultatul coachingului a fost o claritate atât de mare încât decizia care trebuia a fi luată era acum extrem de clară.

Din postura de coach (sau consilier) îi ajut pe oameni să depăşească aspectele punctuale din prezent, fără a ne focusa pe trecut, ci căutând resurse în aici-şi-acum.

La fel ca şi în cazul psihoterapiei, coaching-ul are şi el un set de instrumente şi tehnici care pot fi folosite pentru atingerea obiectivelor clienţilor. Unele concepte teoretice sunt utilizate atât în coaching cât şi în psihoterapie.

Edit